Gem de prune
O reteta de gem de prune echilibrata, aromata si bine legata. Pentru un gem fin, curata prunele de coaja, simplu, prin metoda prezentata.
Portii Timp de preparare
5borcane 20minute
Timp de gatire
40minute
Portii Timp de preparare
5borcane 20minute
Timp de gatire
40minute
Ingrediente
  • 1kg Prune(cantarite dupa curatare)
  • 250grame Zahar
  • 5grame Esenta de vanilie(optional)
Etape
  1. Elimina coditele prunelor, spala-le bine si scoate-le samburii.
  2. Curata prunele de coaja, astfel: pune prunele intr-o sita si scufunda-le intr-o cratita cu apa clocotita. Lasa-le pana cand clocoteste din nou apa apoi scufunda-le imediat intr-un vas cu apa rece. Prin schimbarea brusca a temperaturii, pielita se increteste si se curata usor.
  3. Se pot pune prunele si cu coaja din lipsa de timp insa numai daca nu te deranjeaza pielita care se va increti la fiert si inevitabil o vei regasi in gem.
  4. Intr-o cratita incapatoare pune prunele si zaharul peste ele.
  5. Lasa-le sa fiarba la foc mic pana cand isi lasa prunele zeama iar zaharul se topeste.
  6. Acum poti da focul mai mare si lasa sa fiarba pana cand incepe sa se lege, amestecand din cand in cand, ca sa nu se prinda de fund.
  7. Cand este aproape gata, adauga vanilia, mai lasa cateva clocote si ia de pe foc.
  8. Testeaza daca gemul de prune este gata, astfel: pe o farfurioara pune putin gem si daca nu lasa zeama imprejur, atunci gemul indeajuns de fiert.
  9. Da gemul de prune deoparte, acopera-l cu un prosop umed si lasa-l sa se mai racoreasca putin (cateva minute) inainte de a pune in borcane ca acestea sa nu se sparga.
  10. Pune gemul fierbinte in borcane perfect curate si uscate, sigileaza-le cu capace si lasa sa se raceasca complet.
  11. Depoziteaza borcanele cu gem de prune in loc uscat si racoros.