Pentru reteta de aperitiv de Craciun Om de zapada poti folosi orice branza vrei: poate fi feta, telemea, specialitate de branza etc. sau poti combina dar sa fie cremoasa cat sa se poata rula bilutele si nu foarte sarata ca sa o poti consuma ca atare. In final, nu-i bai, poti sa trantesti si o mamaliga tantosa langa, eventual in forme de semiluna si obtii un peisaj complet. As fi incercat dar nu mi-a venit ideea decat acum cand scriu reteta.
Pentru detalii cum ar fi nasturasii si ochisorii eu am folosit doua duze ale aparatului de ornat, asta pentru simetrie, nu voiam sa iasa un ochi mai mare si unul mai mic sa se panicheze copiii…de obicei mai tare se sperie parintii dar ca sa evit orice discutie am gasit solutia asta.
Reteta de Aperitiv de Craciun: Om de zapada
| Adauga la Meniul de Favorite Reteta prezenta in Meniul de Favorite | Deschide Meniul de Favorite | Imprima reteta |
Portii: | 6 | bucati |
Preparare: | 30 | minute |
Ingredientele retetei de Aperitiv de Craciun: Om de zapada
Cantitati de ingrediente pentru: bucati- 200 grame Branza de vaci cremoasa
- 150 grame Branza telemea
- 40 grame Masline negre (5-6 masline mari)
- 7 feliute Morcovi (jumatate de morcov)
Instructiunile retetei de Aperitiv de Craciun: Om de zapada
- Faramiteaza bine branza telemea si amesteca cu branza de vaci pana cand obtii o consistenta cremoasa, omogena.
- Ia o lingura de compozitie si cu palmele ruleaza cate o bila. Eu am cantarit cate 40 de grame de compozitie pentru partea de jos si 20 de grame pentru partea de sus a fiecarui om de zapada, asta ca sa iasa egale.
- Dupa ce ai rulat toate bilele pana la finalizarea compozitiei, ar trebui sa iasa 6 oameni de zapada.
- Infige o scobitoare in bila mai mare care va sta in partea de jos si ataseaza bila mai mica care va fi capul omului de zapada-aperitiv.
- Pune la frigider pana cand realizezi restul detaliilor.
- Taie sapte felii de morcov de cativa mm grosime pentru palarie si una o vei folosi pentru decuparea nasului.
- Decupeaza triunghiuri minuscule din felia de morcov pastrata pentru decuparea nasucului.
- Pentru ochisori, foloseste o duza pentru ornat cu varful subtire si decupeaza bilute minuscule din masline.
- Procedeaza la fel pentru nasturasi dar cu duza mai mare a aparatului de ornat.
- Scoate oamenii de zapada aperitiv din frigider si decoreaza-i cu ornamentele create, cate doi ochisori si trei nasturasi la fiecare.
- Felia de morcov va servi drept palarie iar peste aceasta ataseaza o jumatate de maslina.
- Admira ce a iesit dintr-o mana de branza si putina rabdare!!