Prajitura Alba ca Zapada

Prajitura Alba ca Zapada este o prajitura care ne aminteste tuturor de gustul copilariei. Imi amintesc ca ma fascinau foile care erau initial tari ca tabla apoi deveneau atat de moi ca aveam o suspiciune ca le-a schimbat mama cu alte foi. Copil fiind nu pricepeam cum se pot transforma astfel…Nu o data a ramas cu mai putine foi pentru ca imi placeau si tari, erau crocante ca un biscuit. Asadar, pazeste-le daca sunt pofticiosi prin bucatarie. Nu incerca sa rupi o margine, ca se crapa toata foaia. In final, nu-i nici o tragedie, pofta castiga intotdeauna.

Prajitura Alba ca Zapada este o prajitura in straturi, compusa din foi de aluat, crema aromata cu lamaie, dispuse in foaie, crema si tot astfel, in functie de cate straturi vrei sa fie. Reteta de mai jos este pentru trei foi, de marimea unei tavi clasice pentru cuptor. In reteta sunt explicatii amanuntite despre cum faci o prajitura Alba ca Zapada si cum se taie prajitura in romburi.

Cantitatile sunt prezentate in grame cat si in linguri pentru cine nu are cantar sau are fobie de acesta si pentru ca este usor de tinut minte ca si reteta. Doar ca lingurile difera ca si marime in gospodariile noastre si automat ca si cantitate, astfel ca poti compromite rezultatul final. De exemplu, daca ai linguri mai mici, nu ti se incheaga crema pentru ca nu ai pus suficienta faina. Daca ti se intampla asta, mai adauga faina, dizolvata in putin lapte rece.

Reteta de Prajitura Alba ca Zapada

Prajitura Alba ca Zapada
Vote: 1
Evaluare: 5
Tu:
Evalueaza reteta!
Adauga la Meniul de Favorite
Reteta prezenta in Meniul de Favorite
Deschide Meniul de Favorite
Imprima reteta
Portii: 33 bucati
Preparare: 30 minute
Gatire: 30 minute
Asteptare: 8 ore

Ingredientele retetei de Prajitura Alba ca Zapada

Cantitati de ingrediente pentru: bucati
foi prajitura Alba ca Zapada
  • 2 buc Oua 
  • 95 grame Lapte dulce (10 linguri)
  • 140 grame Zahar (10 linguri)
  • 55 grame Ulei de floarea soarelui (10 linguri)
  • 500 grame Faina de grau 
  • 5 grame Bicarbonat de sodiu (1 lingurita rasa)
  • 5 grame Esenta de vanilie (1 lingurita)
crema prajitura Alba ca Zapada
  • 120 grame Faina de grau (10 linguri)
  • 215 grame Zahar (ajusteaza in functie de cat de dulce iti place)
  • 15 grame Coaja rasa de lamaie (de la 2 lamai)
  • 1 litru Lapte dulce 
  • 200 grame Unt 80% grasime 
  • 40 grame Zeama de lamaie (de la o lamaie)
  • 5 grame Esenta de vanilie (o lingurita)
pentru presarat deasupra prajiturii Alba ca Zapada
  • 50 grame Zahar pudra (3 linguri)

Instructiunile retetei de Prajitura Alba ca Zapada

Pregatire foi prajitura Alba ca Zapada
  1. Intr-un castron potrivit pentru a face aluat, pune ouale, zaharul, uleiul, si amesteca foarte bine pana cand se dizolva zaharul.
  2. Adauga laptele si amesteca bine.
  3. Pune bicarbonatul intr-un bol mic, adauga o lingurita de zeama de lamaie si amesteca pana cand se dizolva. Va face putina spuma, nu este nici o problema, este normal.
  4. Adauga bicarbonatul dizolvat, in compozitie.
  5. Adauga faina treptat, cate o lingura si amesteca cu un tel, pana cand o incorporezi pe toata. La un moment dat nu vei mai putea folosi telul pentru ca devine foarte vascoasa. Amesteca cu mana.
    Reteta de Prajitura Alba ca Zapada
  6. Framanta bine aluatul cu mana pana cand se formeaza o coca moale dar nu se mai lipeste de maini. Poti pune aluatul pe masa ca sa il framanti mai usor dar nu presara decat un praf fin de faina pe masa, pentru ca faina de pe masa se incorporeaza in aluat iar acesta va deveni prea tare.
    Reteta de Prajitura Alba ca Zapada
  7. Lasa aluatul pentru jumatate de ora, pe masa, bine acoperit cu un prosop curat sau invelit in folie alimentara.
  8. Pregateste sa ai la indemana o tava clasica pentru cuptor.
  9. Preincalzeste cuptorul la 180 grade C, sau mediu pentru cuptor pe gaz.
  10. Ia aluatul si imparte-l in 3 parti egale. Poti cantari aluatul si apoi sa imparti la 3, ca sa poti sa imparti perfect in 3, ca foile sa iasa egale. Pastreaza in permanenta aluatul acoperit cat timp intinzi foile.
  11. Pregateste o hartie de copt si taie pe dimensiunea fundului tavii de cuptor. Tot atat de mare va trebui sa fie si foaia.
  12. Pune hartia de copt de masa, ia o bucata de aluat din cele 3 si intinde direct pe hartia de copt o foaie patrata, de dimensiunea tavii de cuptor.
  13. Pentru a sta hartia de copt stabila pe masa in timp ce intinzi foaia, pune pe masa sub hartie, in cele 4 colturi o picatura de ulei sau o ciupitura din aluat, ca sa se lipeasca putin hartia de masa.
  14. Foaia de aluat trebuie intinsa foarte bine, uniform pana la capete si trebuie sa fie cat mai subtire, asa incat prajitura taiata in sectiune sa aiba stratul de foaie cat stratul de crema. O poti intepa cu furculita pe toata suprafata ca sa nu se umfle pe alocuri la copt.
  15. Taie excesul de aluat si cu tot cu hartia de copt transfera in tava. Poti coace foaia in tava sau pe dosul tavii. Eu am copt pe dosul tavii ca asa m-am obisnuit insa mi se pare mai bine in tava pentru ca la copt foaia se mai intinde si formeaza niste margini dupa forma tavii de copt. Apoi este mai greu sa le suprapui.
    Reteta de Prajitura Alba ca Zapada
  16. Pune tava cu foaia in cuptorul incins timp de 8-10 minute, pana ce incepe sa se rumeneasca usor pe margini. Foaia nu trebuie sa se rumeneasca foarte tare. Atunci cand incepe sa se coloreze, trebuie scoasa din cuptor.
    Reteta de Prajitura Alba ca Zapada
  17. Scoate foaia din cuptor si pune-o la racit pe un tocator mare. In aceasta faza foaia este ca de tabla, foarte tare. Manevreaza cu deosebita grija pentru ca este foarte casanta si fragila. Se crapa imediat.
  18. Repeta operatiunea si cu celelalte 2 foi ramase.
  19. Foile coapte le poti pune sa se raceasca unele peste altele.
Preparare crema prajitura Alba ca Zapada
  1. Scoate untul de la frigider ca sa se inmoaie.
  2. Intr-un ibric incapator pune faina, zaharul si coaja rasa de lamaie.
  3. Amesteca cu telul, apoi adauga cate putin lapte si amesteca. Continua tot asa, dar la inceput pune laptele cate putin si amesteca, ca sa se dizolve toate aglomerarile de faina. Dupa aceea poti pune mai mult lapte deodata.
  4. Pune ibricul pe foc mediu spre mic si amesteca continuu, pana cand incepe sa se ingroase crema. Trebuie amestecat in permanenta pentru ca incepe sa se lipeasca de fund si se arde. Toata operatiunea dureaza 10-15 minute.
  5. Cand crema s-a ingroasat astfel incat sa alunece greu de pe tel, ia de pe foc si adauga zeama de lamaie. Amesteca din nou.
  6. Lasa crema la racit si cand are temperatura suportabila pentru deget (nu mai fierbinte pentru ca se taie crema) adauga untul cate putin, amestecand mereu.
  7. Adauga esenta de vanilie si amesteca bine. Poti pune si putina esenta de lamaie.
    Reteta de Prajitura Alba Ca Zapada
Asamblare prajitura Alba ca Zapada
  1. Poti asambla prajitura Alba ca Zapada pe un tocator mare sau in tava in care ai copt foile. Eu am folosit un tocator pentru ca la final am putut taia mult mai comod prajitura pe el.
  2. Pune o folie de plastic de bucatarie in tava sau tocator si pune o foaie de prajitura.
  3. Adauga jumatate din crema si intinde un strat uniform asa incat sa acopere toata foaia. Niveleaza bine cu o spatula. Cand vei taia prajitura, daca stratul nu este uniform, se va vedea in sectiune.
  4. Pune urmatoarea foaie peste crema si asaz-o in asa fel incat sa se suprapuna foarte bine peste prima.
  5. Din nou crema, intinsa foarte bine si ultima foaie.
  6. Imbraca prajitura in folie si pune ceva greu peste ea. De exemplu un tocator sau tava si peste aceasta o greutate in mijloc.
    Reteta de Prajitura Alba Ca Zapada
  7. Lasa prajitura Alba ca Zapada peste noapte.
  8. A doua zi, scoate folia si portioneaza prajitura in forma patrata, dreptunghiulara sau romburi. Eu stiu prajitura Alba ca Zapada taiata in romburi asa ca tot astfel am taiat-o si eu. Pentru a vedea cum se taie in romburi, citeste mai jos.
Cum se taie prajitura in romburi
  1. Mai intai taie prajitura in linii paralele, cat mai drepte cu putininta, de sus pana jos. Le poti masura, ca sa iasa egale. Este important sa fie egale pentru ca vor iesi romburile frumoase.
    Prajitura Alba ca Zapada
  2. Dupa care, incepand din mijloc, taie pe diagonala.
    Prajitura Alba ca Zapada
  3. Taie din nou intr-o parte si in alta a diagonalei, deasemeni liniile sa fie drepte si egale intre ele. Poti masura.
    Prajitura Alba ca Zapada
  4. Continua astfel pana cand ai taiat toata prajitura. Da deoparte bucatile mici de pe margini si pune-le pe celelalte pe un platou.
    Prajitura Alba ca Zapada

Notitele retetei de Prajitura Alba ca Zapada

Prajitura Alba ca Zapada