Reteta de prajitura cu mere turnata este o prajitura care imi vine ca turnata :) . Simpla, rapida, spornica, pufoasa.
Servita proaspat scoasa din cuptor si usor calduta, cu una, doua cupe de inghetata de vanilie, poate fi transformata intr-un desert minunat.
Reteta de Prajitura cu mere turnata
| Adauga la Meniul de Favorite Reteta prezenta in Meniul de Favorite | Deschide Meniul de Favorite | Imprima reteta |
Portii: | 10 | portii |
Preparare: | 20 | minute |
Gatire: | 40 | minute |
Ingredientele retetei de Prajitura cu mere turnata
Cantitati de ingrediente pentru: portii Reteta pentru blat:
- 6 buc. Oua
- 250 grame Zahar 10 linguri
- 150 ml Ulei de floarea soarelui 10 linguri
- 150 ml Lapte dulce 10 linguri
- 5 ml Esenta de vanilie 1 lingurita
- 200 grame Faina de grau 10 linguri
- 5 grame Praf de copt (jumatate de plic)
Reteta pentru umplutura:
- 1.5 kg Mere
- 50 grame Unt 80% grasime
- 125 grame Zahar 5 linguri
- 5 grame Scortisoara pudra 1 lingurita
- 5 ml Esenta de vanilie 1 lingurita
Pentru servit:
- 10 cupe Inghetata de vanilie (pentru 10 portii de prajitura)
Instructiunile retetei de Prajitura cu mere turnata
Reteta pentru blat:
- Preincalzeste cuptorul la 180 grade C si tapeteaza cu faina o tava pentru cuptor.
- Bate albusurile spuma.
- Freaca galbenusurile cu zaharul, adauga uleiul treptat apoi laptele. Aromeaza compozitia cu esenta de vanilie.
- Incorporeaza albusurile in compozitia de galbenusuri.
- Combina intr-un bol separat faina cu praful de copt, apoi incorporeaza in amestecul de oua.
- Pune jumatate din compozitie in tava tapetata si pune la cuptorul incins pentru 10 minute, pana ce se intareste putin blatul.
Reteta pentru umplutura:
- Spala merele si extrage cotorul.
- Rade merele pe razatoarea mare sau taie-le cubulete mici.
- Pune untul intr-o cratita pe foc si cand se topeste, adauga merele rase, zaharul si scortisoara.
- Caleste merele pana cand se inmoaie. Inainte de a lua de pe foc, adauga esenta de vanilie.
Asamblare:
- Adauga compozitia de mere calite peste blatul scos din cuptor apoi rastoarna restul de compozitie ramas peste mere.
- Pune la cuptor pentru 30 minute.
- Portioneaza prajitura cand s-a mai racit putin insa nu complet.
- Serveste cu o cupa de inghetata de vanilie ce va completa perfect prajitura cu mere turnata, usor calduta.