Sarmale Dukan

Despre sarmale pot spune acelasi lucru ca si despre drob, anume ca mancam doar o data sau de doua ori pe an.

De cand tin dieta Dukan, am propriul butoi cu varza la murat iar sarmalele Dukan sunt nelipsite. (Aici trebuie sa fac o marturisire: m-am opus vehement butoiului de varza la murat insa m-am lasat convinsa cu greu iar acum imi regret incapatanarea, ca-i atat de buuuna!!!)

Asta pentru ca aceasta reteta de sarmale Dukan, este atat de gustoasa si satioasa si chiar usor de facut incat ne asigura mesele de pranz pe toata saptamana.

Am incercat si varianta in care am pus diverse legume in sarmale insa nu mi s-au parut deosebite, astfel ca o prefer pe aceasta, deoarece consum sarmalele si in zilele de PP, la croaziera, fara a-mi afecta ritmul de slabit.

Vorbind despre sarmale mi s-a facut pofta, asa incat ma duc sa imi pun o portie mica de 6-8 sarmale. :)

Reteta de Sarmale Dukan

Sarmale Dukan fara tolerate
Vote: 2
Evaluare: 5
Tu:
Evalueaza reteta!
Adauga la Meniul de Favorite
Reteta prezenta in Meniul de Favorite
Deschide Meniul de Favorite
Imprima reteta
Portii: 60 buc
Preparare: 60 minute
Gatire: 100 minute

Ingredientele retetei de Sarmale Dukan

Cantitati de ingrediente pentru: buc
  • 2 kg Muschi file de porc 
  • 0.5 kg Inimi de pui (degresate)
  • 4 buc. Ceapa 
  • 4 linguri Tarate de ovaz 
  • 1 lingurita Ienibahar macinat 
  • 2 lingurite Cimbru uscat 
  • 2 lingurite Patrunjel uscat 
  • 1 buc. Varza murata mare
  • 200 grame Bulion de tomate sau amestec cu ardei
  • 200 grame Apa 
  • 10 boabe Ienibahar boabe 

Instructiunile retetei de Sarmale Dukan

  1. Pune varza murata la desarat in apa calda sau fierbinte (are efect mai rapid decat in apa rece) si mai schimba-i apa din cand in cand (de vreo 3-4 ori in functie si de cat este varza de sarata si cat de sarata/acra vrei sa o pastrezi).
    Varza murata
  2. Pune la hidratat in apa cele 4 linguri de tarate de ovaz.
  3. Toaca carnea de porc si ceapa la masina de tocat prin sita mare iar inimile de pui prin sita mica.
  4. Adauga in carnea tocata taratele de ovaz hidratate si mirodeniile (1 lingurita de cimbru, patrunjel, ienibahar macinat, restul vei pune in sosul de bulion) si amesteca bine. Nu este necesar sa adaugi sare decat daca ai desarat complet varza.
  5. Depoziteaza compozitia la frigider cat timp pregatesti foile de varza.
  6. Scoate varza de la desarat, clateste-o sub jet de apa rece, scurge cat poti de bine si adanceste cu un cutit cu varf ascutit scobitura de la cotor. Astfel vei putea desprinde mai usor foile de varza fara a le deteriora.
  7. Pregateste o tava pentru cuptor cat mai mare (tava din imagine are 40/31 si inaltime de 7 cm) in care sa incapa toate sarmalele dar sa poata fi pusa si pe foc la aragaz. Mie mi-au incaput cu lupte greco-romane, eu le inghesuiam, ele se revoltau si in final am facut armistitiu, am lasat cateva pe afara (considerate prizonieri) si le-am pus deasupra apoi le-am camuflat cu varza. Cum au fost prada de razboi, s-au mancat primele.
  8. Mai pregateste un tocator cat mai mare si pune un servet absorbant sub el pentru ca varza o sa lase multa apa.
  9. Desfa frunza cu frunza, taie cotorul asa incat sa iti ramana o foaie subtire fara prea multe nervuri groase si taie de o dimensiune potrivita in forma cat mai patrata, in functie de cat de mari vrei sa iasa sarmalele. Procedeaza astfel cu toata varza.
    Mod de taiere varza pentru sarmale
  10. Din resturile de varza, elimina partea cea mai groasa a cotorului si toaca cat de marunt poti, scurge bine de zeama si pune pe fundul tavii, acoperind toata suprafata acesteia.
  11. Ia cate o bucata din frunzele pregatite, si pune intr-un capat al ei o lingura din compozitia de carne, de marimea unei nuci. Formeaza sarmaua roluind frunza de varza in jurul carnii iar la final impinge-i ambele capete in interior ca sa nu iasa compozitia. Operatiunea se poate executa in palma sau pe tocator.Eu personal prefer pe tocator.
  12. In timp ce formezi sarmalele, pune-le direct in tava. Cand ai terminat cu toata carnea, daca ti-a ramas varza, marunteste-o si pune deasupra lor. Daca nu mai ai, nu este nici o problema.
  13. Amesteca bulionul cu apa si cu o lingurita de cimbru si una de patrunjel uscat si pune sosul peste sarmale, acoprind cat mai uniform.
  14. Adauga boabele de ienibahar, imprastiate peste sarmale si daca ai ceva afumat ( sunca degresata, muschi afumat de porc etc) pune deasupra, taiat in bucatele. Ii va da un gust nemaipomenit de bun.
  15. Fierbe totul la foc mediu 40 minute si apoi pune la cuptor pentru o ora, la 180 grade celsius. Le poti lasa mai mult, important este sa fie varza foarte moale, sa se taie cu usurinta si sa nu mai aiba zeama. Atunci sunt gata.
  16. Secretul sarmalelor bune este simplu: tine-le cat mai mult la cuptor si la final poti sa le dai putin coacere doar pe sus, daca ai aceasta functie la cuptor. Daca nu, nu este o problema, oricum iti vor iesi atat de bune incat ii vei trimite instant un mail de multumire Doctorului Dukan ca a inventat aceasta dieta.
  17. Serveste cu iaurt degresat daca simti nevoia sau cu ardei iute.

4 Comentarii

  1. Criss

    arată bestial şi cred că sunt foarte bune! le voi încerca sigur!

  2. daniela

    Foarte bune! Le-am facut cu carne de vitel si au iesit delicioase.

    1. Ramona (Autor articol)

      Buna idee Daniela, cu siguranta voi incerca si eu varianta ta, dar cu varza proaspata pentru ca cea murata s-a dus…

Comentezi?