Tarta Mojito are exact gustul cunoscutului cocktail Mojito, astfel ca daca iti place bautura respectiva, garantat o sa iti placa si aceasta tarta.
Este o tarta care se prepara la rece, fara coacere. Poti folosi orice biscuiti preferi, eu am folosit Oreo, pentru culoarea contrastanta.
O tarta cremoasa si racoritoare, excelenta pentru zilele toride.
Reteta de Tarta Mojito
| Adauga la Meniul de Favorite Reteta prezenta in Meniul de Favorite | Deschide Meniul de Favorite | Imprima reteta |
Portii: | 8 | portii |
Preparare: | 20 | minute |
Asteptare: | 2 | ore |
Ingredientele retetei de Tarta Mojito
Cantitati de ingrediente pentru: portii Pentru blat, tarta Mojito:
- 200 grame Biscuiti
- 50 grame Unt 80% grasime
- 10 grame Zahar vanilat (un pliculet)
Pentru crema, tarta Mojito:
- 230 grame Branza crema vaci (fina)
- 2 buc Limete
- 130 grame Zahar pudra
- 10 grame Gelatina
- 175 grame Frisca lichida
- 5 ml Rom alb (in lipsa romului, votca sau chiar palinca si esenta de rom)
Pentru decorat, tarta Mojito:
- 80 grame Zahar
- 20 grame Apa
- 1 buc Limete
- Menta proaspata cateva frunzulite
Instructiunile retetei de Tarta Mojito
Pentru blat, tarta Mojito:
- Topeste untul intr-un ibric pe foc sau cateva secunde la cuptorul cu microunde. Trebuie sa fie lichid dar sa nu fiarba.
- Marunteste bine biscuitii cu un cutit sau la robot.
- Adauga untul topit peste biscuitii maruntiti, zaharul vanilat si amesteca bine, pana cand se formeaza un aluat.
- Pune biscuitii intr-o tava cu peretii detasabili si tapeteaza fundul acesteia cu blatul de biscuiti.
- Pune la rece pana cand prepari crema.
Pentru crema, tarta Mojito:
- Amesteca crema de branza cu sucul si coaja rasa de limeta, zaharul pudra si romul.
- Prepara gelatina conform instructiunilor de pe plic, apoi adauga in compozitia de branza.
- Bate frisca si incorporeaza si pe aceasta in compozitia de branza.
- Pune crema astfel obtinuta in forma, peste blatul de biscuiti.
- Pune la frigider pentru minim 2 ore sau pana cand crema este ferma.
Pentru decorat, tarta Mojito:
- Pentru decorat tarta poti pune feliute subtiri de limeta si acoperite cu gelatina, apoi cateva frunzulite de menta. Avantajul este ca feliile de menta isi pastreaza culoarea de un verde intens, insa sunt acrisoare. Daca iti plac deserturile mai putin dulci in general, ar putea fi o varianta buna.
- A doua varianta este astfel: intr-o craticioara cu gura larga pune zaharul si apa. Lasa sa fiarba pana cand formeaza un sirop.
- Cand este bine legat, taie limeta in felii nu foarte subtiri si pune in craticioara. Lasa sa fiarba putin, pana cand devin translucide iar siropul este legat. Ia de pe foc si lasa la racit.
- Pune feliutele de limeta pe tarta si toarna siropul, acoperind suprafata tartei. Adauga frunzulite de menta.
- Racoreste-te cu o felie generoasa de tarta Mojito!