Dulceata de visine

Dulceata de visine cred ca este pentru multi dintre noi dulceata copilariei, la propriu si la figurat. Eu am crescut la curte si aveam nu doar unul ci mai multi visini in curte. Rezultatul: multa dulceata de visine, in fiecare an. Biata mea mama, statea ore intregi sa extraga samburii, treaba care imi displacea categoric, astfel ca intotdeauna imi gaseam ceva urgent de facut ce nu suporta amanare si ratam momentul. Bineinteles ca nici acum nu ador aceasta etapa dar nu am incotro. Am tot vazut acest gen de aparat si ma intreb daca este eficient, pentru ca pare sa fie o unealta de ajutor.

Reteta de mai jos este reteta clasica de dulceata de visine, densa, bine legata, fara conservanti sau adjuvanti.

Optional poti adauga inainte de a lua de pe foc putina esenta de vanilie care aromeaza dulceata destul de bine incat sa ii schimbe oarecum putin gustul. Te sfatuiesc sa incerci mai intai pe o cantitate mai mica. Pentru ca nu m-am putut hotari care imi place mai mult am facut in doua variante, cu si fara aroma de vanilie.

Totodata daca te intereseaza cate calorii are dulceata de visine, poti vedea din tabelul din dreapta retetei.

Reteta de Dulceata de visine

Reteta de dulceata de visine
Vote: 6
Evaluare: 4.83
Tu:
Evalueaza reteta!
Adauga la Meniul de Favorite
Reteta prezenta in Meniul de Favorite
Deschide Meniul de Favorite
Imprima reteta
Portii: 3 borcane
Preparare: 30 minute
Gatire: 40 minute

Ingredientele retetei de Dulceata de visine

Cantitati de ingrediente pentru: borcane
  • 1 kg Visine (fara samburi)
  • 1 kg Zahar 
  • 30 ml Zeama de lamaie (2 linguri)
  • 30 ml Esenta de vanilie (2 linguri) optional

Instructiunile retetei de Dulceata de visine

  1. Spala si curata visinele de codite apoi extrage samburii acestora.
  2. Presara zaharul peste ele in straturi (un strat de visine, unul de zahar) si lasa-le de pe o zi pe alta ca sa isi lase zeama.
  3. Daca nu doresti sa astepti, pune intr-un vas incapator visinele si zaharul la foc mic pana cand se dizolva zaharul.
  4. Cand s-a dizolvat complet, da focul mai tare si lasa sa fiarba, amestecand din cand in cand si colectand spuma rezultata.
  5. Cand incepe sa se lege, adauga zeama de lamaie si esenta de vanilie si mai lasa pana cand dulceata este bine legata.
  6. Poti face testul cu picatura: ia o lingura din dulceata de pe foc si lasa sa cada cateva picaturi pe o farfurioara. Cand picaturile sunt stabile si nu isi mai schimba forma, dulceata este gata.
    Reteta de dulceata de visine
  7. Pune dulceata fierbinte in borcane foarte curate fara urme de grasime (altfel se zahariseste) si intoarce borcanele cu gura in jos.
  8. Cand borcanele s-au racit complet, depoziteaza-le.

1 comentariu

  1. Mariana Simulescu

    N-am sa inteleg niciodata de ce unele gospodine pun lamaie si vanilie la dulceturi , pai daca fac dulceata de visine vreu sa simt aroma de visine nu de vanilie ca nu este prajitura , zahar si fructe sunt suficiente pentru o gospodina adevarata sa faca gem s-au duleceata !

Comentarea este inchisa.